Tel: 0232 714 568

Despre Alexandru Vasiliu Tătăruși s-a vorbit și s-a scris atât de mult în ultimii ani în comuna Tătăruși,încât cu greu ar mai putea cineva să vină cu ceva nou cu privire la viața și activitatea lui. Dar niciun efort nu este inutil și niciun cuvânt nu poate fi de  prisos, fie că a mai fost spus sau nu, atunci când se face referire la cel care o viață de om a scris și a militat pentru ca „să se știe pe ici pe colea că și satul nostru Tătăruși se află pe lume și că din satul nostru se poate culege ceva din știința poporului”.

Alexandru Vasiliu Tătăruși s-a născut pe 15 ianuarie (stil nou) 1876. A urmat primele clase de școală primară în satul natal, apoi a continuat 2 ani la Școala primară din Fălticeni. Între anii 1890-1895 a fost elev la Școala normală „Vasile Lupu” din Iași. La 1 octombrie 1895, intră în învățământ în satul natal, învățătorul Alexandru Vasiliu, profesând până la ieșirea la pensie, la cerere, la 15 septembrie 1929.             A fost un colaborator al revistei „Șezătoarea”, care apare la Fălticeni sub conducerea lui Artur Gorovei și a fost membru fondator al revistei „Ion Creangă” din Bârlad și al gazetei „Răvașul poporului” din Fălticeni.

A fost un strălucit dascăl, apreciat atât de săteni cât și de diriguitorii învățământului din acele timpuri. Născut fiind și trăind în rândurile sătenilor, Alexandru Vasiliu a îndrăgit nespus de mult graiul, datinile și porturile acestora, după cum însuși mărturisește în prefață în volumul „Cântece, urături și bocete de-ale poporului”: „Eu fiind fiu de sătean, trăind între săteni, suferind amarurilor, bătându-mă și pe mine multe vânturi încă de când eram copil mic am învățat a cânta și din copilărie am prins dragoste de cântece de jale cari cântate la socoteala lor îmi umpleau ochii de lacrimi.” Pentru a fi „mântuite de la pieire”, Alexandru Vasiliu a cules cântece, povești, bocete, urături, cimilituri din Tătăruși, pe care le-a publicat în 2 volume. In anul 1909, apare la București culegerea „Cântece, urături și bocete de-ale poporului”, iar în anul 1927  Academia Română publica volumul „Povești și legende”. In anul 1978, apare volumul „Focul cel mare” cuprinzând însemnări din război ale lui Alexandru Vasiliu. Spre cinstirea memoriei ilustrului înaintaș, tătărușenii au hotărât ca în prezent căminul cultural din comuna Tătăruși să-i poarte numele. In anul 1995 s-a lansat Festivalul folcloric „Alexandru Vasiliu Tătăruși”, iar in anul 1998, cu prilejul manifestărilor dedicate împlinirii a 600 de ani de la prima atestare a comunei, s-a dezvelit un bust a lui Alexandru Vasiliu Tătăruși. Sunt gesturi de recunoștință pentru cel care a făcut ca numele comunei să fie rostit în Academia Română, iar creațiile tătărușenilor să rămână nemuritoare. Imaginea lui Alexandru Vasiliu Tătăruși este încă vie în mintea și sufletul tătărușenilor, un exemplu convingător putând fi și stihurile următoare compuse de prof. Dumitru Gafița:

 

Lui Alexandru Vasiliu


Și azi îl văd trecând pe uliți

Mânat din suflet de dragoste și dor

Cu fluierul în trăistuță în portul mândru de la țară

Bătrânu-nvățător.

Mai cheamă pe o prispă

Vreun moș cu albe plete

Și în jurul lor s-adună

În hora nevăzută

Ilene Cosânzene

Și primprejur de casă

S-adună-n grab’ flăcăii

Cu ochii-s la Ilene, păzindu-le în taină

De duhuri și de zmei

Și nopțile de iarnă

Ei povestesc din seară până-n zori

Și-n jurul lor s-adună ca s-asculte

Bătrâni cu albe plete și fete și feciori

Și-n murmurul de fluier

S-aștern povești și doine și cântece și bocet

Cu truda și migala pe foaia de hârtie

Și vremea-ncet încet le duce

Pe toate-n veșnicie.

 

prof. Ion Ghiban